Browsing Tag:

reteta vegetariana

Desert

Tarta cu mere, de post

 

E post si aveti chef de ceva dulce si inedit? Voila: ce ziceti de o tarta cu mere? Promit sa va tin si putin in bucatarie, si sa va parfumez casa cu arome imbietoare! Asa cum va spuneam, se prepara rapid si este chiar buna la gust , avand in vedere ca este de post. Tarta nu contine oua, lapte sau unt, iar suprafata acoperita cu mere ii da un aspect inedit si aratos. Poate fi comparata lejer cu o tarta normala si este perfecta pentru cei ce au probleme cu intolerantele, dar si pentru cei ce doresc o tarta mai lejera. Daca aveti copii ce vor sa se implice in activitati de bucatarie, aceasta tarta este perfecta pentru ei: ingrediente putine si usor de realizat. Hai cu tarta!!


Ingrediente aluat:

250 gr de faina 00
80 gr. zahar
1 lingurita praf de copt
un praf de sare
100 gr.apa temperatura camerei
60 ml. ulei de floarea-soarelui / arahide
Umplutura
2 mere
4-5 lingurite marmelada de portocale sau caise
sucul de la o lamaie
nuci/arahide/migdale optional

Taiati merele cu tot cu coaja , felii subtiri de cca 4-5 mm, stropiti-le cu suc de lamaie si lasati-le deoparte intr-un bol de sticla. Intr-un vas incapator amestecati cu o lingura faina, zaharul , sarea, praful de copt, uleiul si apa pana obtineti un aluat moale si bine omogenizat. Ungeti o tava de 26 cm cca cu ulei si tapetati-o cu faina. Cu ajutorul palmelor si degetelor intindeti aluatul pe toata suprafata tavei.

Intindeti pe suprafata tartei, intr-un strat subtire 4 linguri de marmelada. O lingura o lasam deoparte pentru a putea unge suprafata merelor.

Distribuiti merele pe suprafata tartei, suprapunandu-le. Diluati lingura de marmelada cu o putina apa si fierbeti-o in cuptorul cu microunde pentru a se lega compozitia. Ungeti suprafata merelor cu marmelada dizolvata, iar deasupra puteti sa aruncati (optional) nuci /alune/fulgi de migdale.

Coacem tarta in partea de jos a cuptorului pentru cca 35-40 minuti pana cand va prinde culoarea aurie. La jumatatea timpului de copt , pentru a nu arde suprafata tartei acoperit-o cu folie de aluminiu.
Nota: tarta poate ramane perfecta cca 2-3 zile. Puteti parfuma aluatul tartei cu coaja de lamaie, vanilie sau scortisoara.

 

Cam atat, nimic mai mult!
Daca o incercati nu ezitati sa imi trimiteti un feedback sau chiar o poza cu rezultatul final, la adresa redactiei.

V-am pupat,
Mihaela

Mic dejun si gustari

Budinca de hrisca raw cu fructe pentru un mic dejun delicios si hranitor!

Primavara uite ca ne bate la usa si evident apare si dorinta noastra de ceva mai vesel, care sa fie in ton cu timpul de afara. Iar proverbul : ” ziua buna se cunoaste de dimineata” este unul cat se poate de potrivit!! Dimineata optez destul de des pentru cereale si fructe, iar hrisca este una din cerealele mele preferate. Hrisca, un aliment minune de care v-am mai povestit pe blog. Fiind destul de versatila si parfumata o folosesc si in diverse mancaruri de baza precum: ardeii umpluti , dovleceii umpluti, mancare de hrisca etc. , in diverse salate : de sfecla rosie, de varza si grau fiert si evident la micul dejun. Cand eram mai mica o mancam simplu cu miere. In timp am mai adaptat acest mic dejun si i-am schimbat consistenta si gustul, ajutandu-ma de noi ingrediente.

In timp, am aflat ca hrisca poate fi hidratata si poate fi la fel de comestibila  ca si cea fiarta. E usor diferita la gust, poate nu este atat de parfumata ca cea fiarta, dar pentru mine nu a fost o problema deoarece imbinata cu ingrdiente diferite si variate poti sa ii dai lejer aceeasi nota de 10 pentru rezultatul final!!
Astazi va prezint hrisca in varianta raw  (vreau sa pastrez toti nutrientii intacti ????), iar voi puteti alege evident si varianta fiarta cu lapte de vaca/capra adaptata nevoilor voastre alimentare!

Ingrediente pentru 2 portii:

50 gr. hrisca
100 ml. cca lapte vegetal (laptele de migdale mi se pare usor mai parfumat si placut la gust fiind usor dulciu)
o lingurita de miere
fructe la alegere: in cazul meu am folosit: 1/2 banana, 20 gr. coacaza congelata, 20 gr. goji si fulgi de cocos.

Hrisca se lasa in apa rece la hidratat peste noapte intr-o cana mai mare. Turnam apa peste ea, cat sa o acoperim si putin in plus. Asa arata hrisca a doua zi ????:

 

Hrisca hidratata se paseaza/ blenduieste cu laptele si cu mierea pana obtinem consistenta unei budinci.

Daca va place mai lichid,  adaugati lapte. Turnam compozitia in bolul in care vom servi micul dejun. Deasupra acestei compozitii decoram cu fructele din dotare/dorite ????!.

Inca o sugestie de prezentare ????

Deci , vi s-a parut un mic dejun greu de pregatit? Nu cred ????! Concluzia: putem sa avem si dimineata un mic dejun vesel, plin de culori si hranitor!!

V-am pupat!
Mihaela
Feluri principale

Ardei umpluti cu orez brun, hrisca si ciuperci

Ardeii umpluti sunt un fel de mancare oricand binevenit pe masa unei familii, ce va impaca in orice moment si cei mai mari mofturosi, dar si cei mai critici musafiri :)! De regula sunt cu carne, mai putina sau mai multa, depinde de gust si traditii sau pot fi si de post, cum sunt cei prezentati astazi.  Mie imi place mult varietatea si de aceea experimentez diverse combinatii mai ales in aceasta perioada de post. Nu sunt cu carne, in schimb sunt cu orez brun integral pe care pana acum nu l-am folosit, dar care are un gust diferit de orezul clasic, combinat cu hrisca si legume. De hrisca nu are rost sa va mai spun cate beneficii are…gasiti detalii interesante aici , aici si  aici :).
Este o combinatie din care, va garantez, ca nu veti simti lipsa carnii, ba dimpotriva, veti simti un gust placut si o savoare aparte. Va las sa ii decoperiti!!

Ingrediente:

10 ardei medii
150 gr.orez brun integral
50 gr.hrisca
500 gr.ciuperci
1 ceapa
2-3 tije de apio sau tulpina de telina
1 morcov
2 catei de usturoi
200 ml sos de rosii
o legatura de patrunjel si /sau marar
sare si condimente dupa gust

Intr-o tigaie incinsa cu ulei, calim ceapa taiata marunt, usturoiul zdrobit, morcovul dat prin razatoare si ciupercile feliate. Se lasa pe foc pana se inmoaie usor.

Hrisca si orezul se spala inainte de folosire. Peste aceste cereale se toarna apa fierbinte (abia fiarta) si se lasa sa se umfle timp de 10 minute. Intre timp curatam ardeii de semintele din interior.

Compozitia din tigaie se amesteca cu orezul si hrisca. Se adauga sare, piper si partunjelul/mararul taiat marunt.

Umplem ardeii cu compozitia obtinuta.

Intr-un ceaun mare sau intr-un vas cu fundul gros si adanc, asezam ardeii umpluti in picioare.

Sosul de rosii il amestecam cu 200 ml apa, cu o lingura de ulei de masline si sare. Lichidul obtinut il turnam peste ardei pana la jumatatea lor. Daca e lichid prea putin in vas completam cu sos de rosii.
Se fierb la foc mic cca 40-50 minute.

 

Pofta mare cu voie buna!! 🙂

Mihaela N.