Scurta experienta culinara in Amsterdam


    Acest scurt city break a fost decis intr-o seara, la o iesire cu prietenii...Credeti-ma ca sunt cele mai frumoase aceste escapade. Nu sunt foarte documentate😉, dar sunt foarte intense si pline de surprize! Nu o sa va povestesc foarte mult despre ce puteti vizita in Amsterdam pentru ca sunt destule bloguri de travel in care gasiti informatii despre aceste lucruri. Ce vreau sa va povestesc insa, este despre scurta experienta culinara pe care am trait-o in cele 3 zile in capitala Olandei. O sa ziceti ca olandezii nu prea au o bucatarie consacrata si o sa va dau dreptate, dar au insa cateva lucruri pe care musai trebuie sa le incercati daca ajungeti acolo!


Daca aveti chef de o experienta culinara inedita in Amsterdam trebuie neaparat sa vizitati piata Albert Cuyp.  Este o piata (street market) ce se intinde de-a lungul unei intregi strazi, plina de truck-uri diverse si tarabe bogate in bunataturi. Aici veti lua pulsul Amsterdam-ului.


N.B.Tot aici gasiti si o multime de suveniruri la preturi mult mai decente decat in oras.


Singurul lucru la care trebie sa fiti atenti daca doriti sa vizitati aceasta piata este sa nu mergeti duminica pentru ca este inchisa.
________________________________________________
Deci sa revenim la oile noastre. Daca ajungeti in piata musai trebuie sa mancati sandwich-ul lor specific cu hering. Fileul de hering este murat si fara oase. Este servit intr-o chifla tip hot-dog si  mai contine castraveti murati si ceapa.


Daca sunteti fani peste, cu siguranta o sa va placa. Noi, fiind intr-o gasca mai mare l-am cam socat pe vanzatorul de sandwich, pentru ca in 10 minute cat am stat acolo i-am terminat stocul de peste pe toata ziua😅.

Tot in piata puteti sa degustati cascavalul tipic olandez. Gasiti foarte multe tarabe cu un sortiment destul de larg, iar degustand (mancand) va puteti decide destul de usor ce tip de cascaval va este pe plac si pe care ati dori sa-l cumparati. Cel natural (farmer ), cel afumat sau gouda sunt printre cele mai specifice olandezilor, dar cu siguranta veti descoperi si alte sortimente (cu lavanda, cu busuioc, etc) la fel de delicioase si inedite.


Gaufrele (waffele) sunt un fel de desert traditional olandez. Daca doriti o experienta tip homemade a acestor vaffe musai sa le incercati in piata. Sunt coapte chiar in fata voastra si le puteti servi simple sau umplute cu caramel (cele traditionale), cu ciocolata si alte creme. Credeti-ma ca sunt cele mai autentice si gustoase din toate cele incercate in plimbarea noastra prin Amsterdam.



Va mai tin nitiel in piata Albert Cuyp, pentru ca tot aici gasiti si delicii ale altor bucatariii ale lumii;  sortimente nenumarate de hummus, lipii in varii sortimente, masline, rulouri de primavara, aripioare coapte de pui, etc. Sfatul meu daca doriti o experienta inedita pentru un pranz mergeti in aceasta piata, veti avea parte de un street food delicios si variat.
In Amsterdam sunt prezente o multime de restaurante de pe tot mapamondul. Daca sunteti deschisi la  experiente culinare noi, va indemn sa incercati bucatarii noi si inedite. Aici este locul potrivit!

Noi am deschis TripAdvisor-ul si am decis aproape in unanimitate sa mergem la un restaurant nepalez, unde am avut parte de o cina delicioasa si accesibila la pret.  Un mic restaurant de doar 14-20 locuri, dar daca mergeti putin mai devreme de ora standard pentru cina, garantat gasiti locuri disponibile.


Acestea sunt felurile de mancare incercate; coltunasi umpluti cu carne, cu legume, fierti sau prajiti, orez expandat in loc de paine, carne la gratar cu arome inedite, etc.
   Un alt restaurant incercat de noi a fost unul portughez la care ne-am oprit pentru a sarbatori ziua mea, 16 martie. Cum gasca noastra era formata din persoane care preferau mai mult pestele decat carnea, am zis ca aceasta bucatarie ne va satisface pe toti,  avand sortimente atat din peste cat si din carne. Nu am dat gres! Nu au lipsit de pe masa noastra beaf steak-ul portughez, servit pe piatra incinsa, nici restul de preparate specific potugheze - bacalhau (cod), sardine pe gratar, creveti si la desert evident pastel de nata. Toate au fost perfect acompaniate cu Vinho Verde (vin alb, usor, specific portughez). Aici gazda a avut grija sa-mi aduca o prajitura din partea casei cu o lumanare pe  pentru a-mi sarbatori frumos si complet ziua de nastere.
    Micul dejun nu l-am avut inclus la hotel. In Amsterdam gasiti destule locatii foarte bune pentru a savura un mic dejun variat si pe toate gusturile - diverse sortimente de omlete, avocado toast-uri, pancakes, etc.
Daca ajungeti in capitala Olandei stiti ce trebuie sa faceti, da? Mergeti in piata, in plus incercati si profitati de prezenta multiplelor bucatarii ale lumii pentru ca sigur in unele tari ale acestor bucatarii  nu veti ajunge, in schimb veti descoperi si cunoaste noi si noi aventuri culinare.





Eu v-am povestit despre experienta mea culinara in Amsterdam si sunt curioasa pe voi, cei ce ati vizitat capitala Olandei, ce v-a impresionat, ce ati mancat?

Hai v-am pupat si o zi minunata sa aveti !!!! 
Mihaela N








4 comentarii:

  1. Eu ti - am zis, mi-a placut mult Foodhallen . Am ratat heringul, in schimb am mancat cartofi prajiti buni.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alina, eu am ratat Foodhallen- ul si cu siguranta am mai ratat multe in scurta noastra escapada. Nu le poti bifa pe toate intr-un timp atat de scurt si cu un timp urat si nefavorabil. Sper sa mai ajung prin Amsterdam ca tare mi-a placut! Pupici!!

      Ștergere

Un produs Blogger.