Desert

Tavalita cu cocos

    M-am tot gandit sa scriu aceasta reteta pe blog sau nu ?!! Este o reteta preluata dintr-un retetar primit la Food Bloggers Conference de la Nestle Dessert si mi-a placut atat de tare, incat am zis ca e pacat sa ramana intr-un caiet. Asa ca m-am decis sa o transcriu aici pe blog.   Doamne cum este !!!      … si acum cand scriu mi se face gura apa si mi-as dori sa o am iarasi pe masa, alaturi de un ceai sau o cafea 🙂 ! Cel mai frumos lucru este ca aceasta prajitura a fost facuta de fiul meu cel mai mic David, iar eu am fost asistenta lui. Deci clar, treaba multa cu ea nu aveti, dar in schimb rezultatul este unul pur si simplu Wow! Mandra am fost de al meu baiat, dar si el a fost la fel de mandru de ce prajitura delicioasa i-a iesit! Din comentariile de pe Instagram am inteles ca se mai poate tavali in nuca, deci mai aveti inca o optiune in cazul in care nu sunteti fan cocos!

Ingrediente:
Blat:
200 gr. unt la temperatura camerei
200 gr. zahar
3 oua
un pliculet praf de copt
350 gr. faina
300 ml. lapte
o lingurita esenta de vanilie
Sirop
200 gr. ciocolata Nestle Dessert Noir
350 ml. lapte
60 gr. zahar
Ornat:
100 gr. fulgi de cocos/nuca macinata
Pentru blat se mixeaza untul cu zaharul. Se adauga ouale, praful de copt, esenta de vanilie. Se amesteca bine totul. Se adauga treptat cate un pic de faina si cate un pic de lapte pana se ajunge la cantitatea necesara, amestecand continuu cu o spatula.
Se toarna intr-o tava de dimensiunile  25/35 cm  tapetata cu hartie de copt. Se introduce tava in cuptorul preincalzit lasandu-l la copt cca 35 min sau pana trece de testul scobitorii. Dupa coacere, blatul se lasa la racit, apoi se taie cuburi la dimensiunea dorita.
Pentru siropul de ciocolata, incalzim laptele, fara a ajunge la punctul de fierbere, dupa care se ia de pe foc si se adauga zaharul si ciocolata rupta bucatale. Se lasa cateva minute, dupa care se amesteca bine cu o spatula pana se obtine un sirop de ciocolata omogen.
Cu ajutorul a doua furculite se va lua fiecare bucata din blatul portionat si se va scufunda in siropul de ciocolata, dupa care se va tavali prin nuca de cocos.
Ati vazut ce simplu e !

Hai la treaba si va astept cu rezultatul final pe Facebook sau Instagram!!

Pupici dulci!
Mihaela

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply