Portokalopita - prajitura /placinta cu iaurt grecesc si portocale


 Povestea acestei prajituri a inceput in magazinul de langa coltul blocului. Am intrat sa imi fac cumparaturile mele de rutina, iar la casa, cat asteptam, am observat niste pungi de portocale. Un kg de portocale se vindea la 4,5 lei, iar a doua punga era gratis. Mi le-am cumparat fara ezitare.
    Primul meu gand a plecat spre aceasta prajitura si va garantez ca nu exagerez. O aveam de ceva timp pe to do list-ul meu, dar cum portocalele in mintea mea nu existau in aceasta perioada de vara, imi iesise efectiv din minte. Vreau sa va spun ca puteti cumpara linistiti si in acesta perioada portocale, deoarece sunt mult mai dulci si aromate fata de cele pe care le gasiti in perioada iernii, iar pretul lor este chiar ok. Nu sunt asa aratoase, dar credeti-ma ca sunt foarte zemoase si irezistibil de dulci!
     De origine, portokalopita este de undeva de pe insula Creta, dar este preparata si adorata de grecii de prin toate zonele. Un desert irezistibil, un mod perfect de a incepe ziua, care va va aduce la masa aroma portocalelor combinata cu fragezimea placintei!


Ingrediente:

250 gr.foi de placinta (filo)
150 gr. iaurt grecesc 2%
sucul de la o portocala si jumatate
50 ml ulei de floarea soarelui
2 oua
50 gr.zahar
1/2 lingurita praf de copt

Sirop

200 gr.zahar
175 ml apa
sucul de la 1/2 de portocala
un varf de cutit de praf de scortisoara (optional)

+ o portocala pentru ornat

Pentru a prepara aceasta prajitura incepem cu siropul. Intr-un vas turnam apa, zaharul si sucul de la o jumatate de portocala si il punem pe foc amestecand din cand in cand. Fierbem totul cca 10 minute, pana se ingroasa usor lichidul. Se lasa la racit.

Faceti rost de o tava de dimensiunea 20x20 si ungeti-o cu ulei de floarea-soarelui intr-un strat subtire.
Rupeti foile de placinta (filo) in bucatele mici si distribuiti-le pe toata suprafata tavii intr-un strat uniform.

Intr-un bol turnam 50 ml. ulei de floarea-soarelui, adaugam 150 ml iaurt grecesc, 50 gr.zahar, 1/2 lingurita praf de copt plus cele 2 oua si sucul de la o portocala si jumatate. Cu ajutorul unui tel sau al unui mixer, amestecam toate ingredientele pana la omogenizare completa.

Turnam compozitia rezultata in tava peste foile de placinta (filo) maruntite, distribuind-o uniform pe toata suprafata tavii.

Coacem prajitura (in cuptorul preincalzit in prealabil) la o temperatura de 185 grade C, timp de 35 min. circa, pana suprafata ei capata o culoare aurie.

Imediat ce am scos-o din cuptor turnam siropul peste prajitura si o lasam pentru minim 30 minute sa absoarba tot lichidul.

Taiati placinta in forma de patrate si serviti-o cu drag, simpla, sau poate cu o cupa de inghetata alaturi❤.


Sper ca v-am facut pofta!!
Vara minunata in continuare, Va doresc!!

Cu drag,
Mihaela❤

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.