Bradut de Craciun

decembrie 22, 2018

     Avand in vedere ca foarte multi dintre voi mi-ati solicitat reteta atat pe Instagram cat si pe pagina de Facebook, am zis ca neaparat trebuie sa ma mobilizez si sa o scriu. Prepararea aluatului pentru aceste impletituri nu este foarte dificila, dar necesita totusi un pic de atentie, timp si mai ales rabdare !!! Ador sa coc paine, colaci, japoneze si alte bunataturi din aluat, pentru parfumul lor si pentru aroma pe care o simti, fara sa vrei, in orice coltisor al casei! 
Si da, imi place sa le mananc atunci cand sunt inca calde, chiar daca nu este recomandat :)!


Ingrediente:



Aluat



1 kg faina
250 gr. zahar
250 ml. apa
250 ml. lapte
3 oua
40 gr. drojdie
150 ml ulei de floarea soarelui
arome preferate

Pentru umplutura

100 grame unt topit
200 grame zahăr
60 grame de cacao
sau 
gem de prune, Nutella

N.B. Din cantitatea indicata mai sus am facut un brad si 10 colacei impletiti - "japoneze". Daca vreti sa faceti doar bradutul, va sfatuiesc sa injumatatiti cantitatile din reteta.

Incalzim putin laptele si adaugam in el zaharul si aromele preferate (coaja de lamaie, esenta de vanilie, etc). Amestecam compozitia pana la dizolvarea totala a zaharului.

Intr-un alt bol sfaramam drojdia, adaugam laptele caldut si indulcit. Il lasam deoparte pentru cateva minute, pana observati bule la suprafata lichidului, semn ca drojdia este activa si puteti trece la urmatoarea etapa a acestei retete.

Cernem faina intr-un vas mare incapator. Turnam toate ingredientele lichide peste faina: laptele dulce cu drojdia activa si aromele, apa, cele 3 oua, uleiul. Pentru mixare/framantare puteti folosi un robot de bucatarie sau un mixer. Mixam aluatul cca 5-7 min pana se desprinde de pe bol sau nu se mai lipeste de maini (in cazul in care framantati cu mana).

Aluatul obtinut il punem la dospit intr-un bol, uns in prealabil cu putin ulei. Ii gasim un locsor caldut si-l lasam acolo pana isi dubleaza volumul.

Odata dublat volumul trecem la mesterirea bradutului.
Am impartit aluatul in doua. Una din cele doua jumatati am folosit-o la mesterirea bradutului. Cealalta pentru japoneze.

Impartim aluatul in trei parti egale. Intindem fiecare bucata intr-un strat subtire, grosime cca 0.5 mm. Incercati sa intindeti fiecare foaie sub forma unui triunghi. Daca nu reusiti, dupa intinderea foii, cu ajutorul unui cutit decupati din fiecare foaie forma triunghiului.

Luati o hartie de copt pe care aranjati prima foaie. O ungeti cu unt pe toata suprafata, peste care presarati generos, cu ajutorul unei site, cacao intr-un strat uniform. Presarati de asemenea zahar pe toata suprafata aluatului. Peste prima foaie suprapuneti-o pe a doua, pe care o ungeti din nou cu unt, si presarati cacao si zahar. Acoperiti triunghiul cu ultima foaie aranjand-o atent pentru a fi uniforma cu restul de doua foi.

Cu ajutorul unui cutit bine ascutit definiti forma de triunghi a aluatului, iar la baza decupati trunchiul bradutului. Purcedem la "fabricarea" ramurilor. Taiati fasii egale si paralele pe lateralele triunghiului, ca niste crestaturi, mijlocul bradutului insa ramanand neatins. Apoi fiecare fasie o rasucim de doua ori in aceeasi directie, atat pe o latura a triunghiului cat si pe cealalta. Astfel obtineti ramurile bradutului. Din resturile de aluat faceti bilute mici, care pot imita globurile.

Trageti hartia de copt cu bradutul intr-o tava de cuptor si-l lasati acoperit pentru cca 15-20 minute, sa creasca din nou. Preincalzim cuptorul la 180 de grade. Spargem un ou intreg intr-un bol si-l amestecam bine. Ungem toata suprafata bradutului cu oul batut. Coacem bradutul cca 30 de minute, pana obtinem o suprafata aurie.

Imediat ce scoatem prajitura din cuptor aranjam globurile pe el si il pudram cu zahar pudra.



Va pup cu drag,

M.


Niciun comentariu:

Un produs Blogger.