Tarte cu persici si crema de vanilie




Sezon de fructe, ce poate fi mai frumos..!!!In piata acum gasim tot ce ne dorim, deci  putem sa ne punem imaginatia in miscare si sa inventam fel de fel de retete pe placul nostru. Aceste tarte pot fi facute cu orice alt fruct din dotare, insa cum piersicile sunt preferatele mele si sunt superparfumate, merg perfect imbinate cu crema de vanilie, umplutura acestor tarte! Cuvintele sunt de prisos, asa ca putina vorba si mai multa treaba ca sa va confingeti cat sunt d-e-l-i-c-i-o-a-s-e!!



Ingrediente 6-8 persoane:

Pentru aluatul de tarta

Forme de tarte cu diametru de 10 cm/2 cm
40 gr. de zahar
150 gr. de unt
1 ou si un galbenus
180 gr. de faina
un pic de sare
1 lingurita esenta naturala de vanilie de Madagascar cu seminte

Pentru crema

500 ml. lapte
125 ml smantana pentru frisca
3 galbenusuri din oua medii
25 gr. amidon de porumb
15 gr. de faina
100 gr. zahar pudra
coaja de la o lamaie
1 lingurita de esenta naturala de vanilie de Madagascar cu seminte

3-4 buc. piersici

Pentru a pregati tartele cu piersici si crema incepem cu aluatul pentru tarte.
Intr-un mixer cu cutite turnam faina, adugam untul rece bucati, zaharul pudra si un pic de sare.
Mixam pana obtinem o compozitie nisipoasa.

Pe masa de lucru cernem faina , in centrul ei facem o gaura unde adaugam galbenusurile.
Lucram compozitia rapid pana obtinem un aluat neted si omogen.
Invelim aluatul in folie alimentara si il lasam la frigider pentru a se odihni.

Intre timp preparam crema: intr-un vas incapator pe care il punem pe foc, rasturnam galbenusurile si adaugam zaharul pudra. Amestecam continuu la foc mic, pana se dizolva zaharul.
Faina si cu amidonul de porumb le impreunam si le cernem printr-o sita . Turnam laptele in vas peste galbenusuri, alternand cu faina si amidonul pentru a obtine o compozitie netada si fara cocoloase, iar ulterior turnam smantana pentru frisca, esenta naturala de Madagascar cu seminte si coaja de lamaie.

Cand compozitia s-a ingrosat si a prins o consistenta cremoasa o luam de pe foc si o lasam sa se raceasca pentru a o putea pune intr-un sac-a-poche.

In acest punct scoatem aluatul din frigider, il intindem pana la o grosime de 0.5 cm.
Cu ajutorul formelor de tarta decupati din aluat. Mai exact intoarceti forma cu fata in jos pe aluat si decupati la o distanta de 0.5 cm. de forma, astfel incat in momentul in care aluatul decupat il puneti in tava se va potrivi in forma tartei.

Imediat ce am potrivit aluatul in prima forma de tarta, am bagat - o la frigider si la fel am procedat si cu restul pentru a evita inmuierea aluatului.

Odata ce am finalizat procedura, le scoatem din frigider le umplem cu crema si le decoram cu piersici.

Coacem tartele in cuptorul preincalzit la o temperatura de 170 de grade C cca 45-50 de minute .
Cand au bordurile rumenite/aurite , tartele sunt gata!!

Pofta buna!!




Niciun comentariu:

Un produs Blogger.